ciuncky
Junior
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 145
|
|
Toţi fotografii sunt tentaţi să execute fotografii de noapte cu luminile feerice, claritatea şi rigurozitatea lor surprinzătoare.
Noaptea reprezintă un spectacol deosebit pe care fotografia îl exploatează ca pe o sursă de situaţii dramatice.
Atmosfera nocturnă oferă posibilităţi subtile estetice şi psihologice începând cu explozia de lumină şi culori ale sărbătorilor de iarnă şi încheind cu extrema sărăcie de lumină a unor locuri sordide şi încadrate în mister.
Tehnica fotografică a dobândit în ultimul timp succese deosebite ca: optică foarte „luminoasă”, pelicule cu sensibilitate mare, aparate performante (de exemplu: camerele digitale care pot funcţiona cu o sensibilitate echivalentă de 400 ASA); oferind prin aceasta posibilităţi variate de exprimare plastică. În plus, efectul de noapte poate fi realizat într-o fotografie alb-negru sau color folosind o tehnică simplă fotografiind în plină zi.
Dar numai existenţa mijloacelor tehnice adecvate acestui gen de fotografie nu este suficientă, mai este necesară cunoaşterea utilizării cu măiestrie a acestora, este nevoie de oameni cu impuls de a crea, capabili de a gândi în imagini, imaginaţie şi spirit de observaţie.
Lucrarea de faţă încearcă să sintetizeze principalele aspecte tehnice şi plastice care le ridică acest gen de fotografie şi să prezinte modalităţile de rezolvare a acestora.
MODURI DE ABORDARE
Cu toate progresele realizate în domeniul fabricării aparaturii şi materialelor fotosensibile – obiective foarte „luminoase”, pelicule a căror sensibilitate poate depăşi 300 DIN – este încă dificil să se obţină un efect de noapte dramatic satisfăcător fotografiind sau filmând noaptea reală. Astfel, fără un echipament de iluminare costisitor, cu o putere de zeci de Kw, sunt puţine şanse de reuşită.
De aceea, în funcţie de condiţiile concrete de iluminare şi dotare, pot fi abordate mai multe moduri de realizare a fotografiei de noapte şi anume:
• Fotografierea cu timpi scurţi de expunere, „fotografia instantanee de noapte”;
• Fotografierea cu timpi prelungiţi de expunere;
• Fotografierea în două trepte;
• Simularea efectului de noapte fotografiind în plină zi.
A. Fotografia instantanee de noapte
a) Fotografia nocturnă a peisajelor orăşeneşti
Fotografia de noapte instantanee este exploatată în limite destul de restrânse datorită lipsei de lumină dar este foarte tentantă.
Cu obiective foarte luminoase (F: 1,2 – 1,8) şi pelicule de sensibilitate 400 ASA poate fi atinsă o importantă practică veritabilă.
În exterior, pe străzi, înregistrarea unei imagini a străzii cu toată viaţa ei nocturnă, trecerea maşinilor, tramvaielor, oamenilor, pe scurt toată circulaţia nopţii, poate fi surprinsă fără obstacole şi poate deveni chiar un motiv fotografic.
Acest gen de fotografie posedă nota sa de personalitate şi nu poate fi comparată cu fotografia unei străzi captate în plină zi.
Sigur că subiectele fotografiei instantanee de noapte nu pot fi alese cu aceeaşi libertate pe care o avem la fotografia instantanee în plină zi pentru că, în primul rând, trebuie ţinut cont de iluminare.
Cu succes pot fi înregistrate intrările cinematografelor, cabaretelor, music-hall-urilor, vitrinele marilor magazine etc. , deci, p+este tot acolo unde lumina puternică a reclamelor se constituie în surse de iluminare a ambianţei.
În sezonul de iarnă, dacă este zăpadă, iluminarea este şi mai bogată iar efectele ei pot fi excepţionale. În prezenţa zăpezii iluminarea generală este mai intensă, umbrele sunt uşor îndulcite. Siluetele trecătorilor şi a maşinilor se detaşează mai bine de fond şi capătă un „relief” mai bun.
Mişcarea în fotografia de noapte este redată cu dificultate deoarece diafragma obiectivului este total închisă, timpul de expunere este prea lung pentru a înregistra clar obiectele în mişcare. De aceea trebuie găsit un compromis: mai întâi un uşor flou care noaptea nu este sesizat dacă obiectul mobil nu se detaşează puternic de fundal (dacă acestea au luminozităţi apropriate), în plus fotografiind de la distanţă cât mai mare efectul este ca şi cum viteza de deplasare a mobilului este mai mică.
Folosind un unghi de fotografiere cât mai mic şi aşteptând momentele când mobilul are o viteză cât mai mică şansele de a capta în clar mobilul sunt mai mari.
b) Fotografierea spectacolelor
Acest tip de fotografiere poate fi considerată o aplicare a fotografiei de noapte la lumină artificială.
Ca şi în cazul peisajului nocturn orăşenesc tehnica executării acestui tip de fotografii reclamă câteva reguli specifice de care trebuie să se ţină cont şi anume:
• Se vor folosi numai pelicule foarte sensibile (400 ASA);
• În timpul declanşării aparatul trebuie ţinut cât mai ferm, uneori fiind nevoie de timpi de expunere relativ lungi ca: 1/10 – 1/30 s.);
• Se vor folosi obiective „luminoase” pentru a putea surprinde imagini ale obiectelor în mişcare pe scenă;
• Iluminarea subiectului poate fi ajutată folosind (dacă este posibil) un blitz cât mai puternic ( cu un număr director mare);
• Subiectele în mişcare vor fi surprinse la o distanţă cât mai mare sub un unghi cât mai mic şi pe cât posibil atunci când viteza de deplasare a acestuia este minimă.
c) Fotografia de noapte la lumina focului
La lumina focului (de exemplu: focul de tabără, focul cuptoarelor industriale), fără a apela la surse suplimentare de iluminare, pot fi obţinute imagini inegalabile.
Secretele reuşitei unei astfel de fotografii constă în intensitatea luminii emise de sursa de foc. Aceasta trebuie să fie puternică, să ilumineze obiectele şi persoanele aflate la o distanţă de 15 metri.
B. Fotografia de noapte cu timpi prelungiţi de expunere
Acest tip de fotografie este cel mai des abordat el oferindu-ne – în caz de reuşită – mari satisfacţii.
Lumina nocturnă variază în limite foarte largi. În marile oraşe ea poate atinge valori maxime în fluxurile de lumină ale vitrinelor magazinelor şi ale reclamelor luminoase, care permit realizarea fotografiei instantanee.
Din contră lumina insuficientă obligă la abordarea unor expuneri lungi cu respectarea unor condiţii de fotografiere. Astfel:
• Se folosesc numai aparate de fotografiat care au posibilitatea să expună la timpi mari;
• Aparatele trebuie, întotdeauna, fixate pe trepiede;
• Trebuie alese, întotdeauna, subiecte nocturne tipice care acuză contraste între sursele de lumină şi obscuritatea nopţii;
• Trepiedul, parasolarul şi umbrela sunt trei accesorii indispensabile în egală măsură. Este nevoie de un trepied robust care să nu trepideze, parasolarul garantează blocarea pătrunderii în aparat a luminilor laterale şi în plus fereşte obiectivul de picăturile de apă care ar putea cădea pe el în caz de ploaie. Umbrela este de asemenea necesară pentru protecţia aparatului şi a fotografului.
• Pelicula cu sensibilitate mare este cea mai indicată pentru fotografierea nocturnă.
• Obiectivul supra-luminos permite folosirea unor timpi mai scurţi de fotografiere şi o diafragmare mai puternică a obiectivului în scopul obţinerii unei profunzimi mai mari.
• Timpul de expunere fiind mare (de ordinul minutelor în cazul unor diafragme închise la maxim) nu mai constituie un parametru critic ca în cazul fotografierii nocturne instantanee.
1. Peisaje nocturne orăşeneşti
Folosind la fotografiere o peliculă cu sensibilitatea de 400 ASA sunt recomandate pentru acest tip de fotografii expunerile din tabelul de mai jos.
Expunerea – în secunde – pentru fotografia nocturnă
Obiectul fotografierii Pavaj uscat Pavaj umed Pavaj cu zăpadă
Reclame luminoase 1/8 – 1/2 1/16 – 1/4 1/30 – 1/8
Intrare în teatru bine luminată 1/2 - 1 1/4 - 1/2 1/8 – 1/4
Pieţe şi străzi bine luminate 4 2 1
Clădiri bine luminate 8 4 2
Clădiri slab luminate 20 – 40 12 - 25 8 - 12
Pentru alte sensibilităţi ale peliculei utilizate se aplică modificările corespunzătoare.
Aceşti timpi de expunere nu rezolvă înregistrări clare ale obiectelor în mişcare aflate în câmpul de captare al obiectivului ca: pietoni, maşini, tramvaie ş.a. la viteze relativ mari maşinile, tramvaiele ş.a. nici nu apucă să impresioneze pelicula în timp ce luminile lor se înregistrează ca nişte dâre luminoase, trasee colorate, care pot da un farmec deosebit fotografiilor ilustrând totodată intensitatea vieţii nocturne din oraş.
Sunt de mare efect fotografiile executate după ploaie datorită luminilor reflectate de pavajul străzilor.
2. Peisajul cu lună
Adesea fotografiile nocturne se execută la lumina lunii. În acest caz expunerea va fi de ordinul a 2-3 minute.
Aceste fotografii, adesea, nu seamănă a fi executate noaptea ci pe înserare. Această senzaţie este dată de faptul că în timpul fotografierii luna se mişcă pe cer iar umbrele îşi pierd contururile lor precise.
Cerul nu trebuie să ocupe mult spaţiu în fotografie deoarece întotdeauna iese deschis şi creează impresia unei fotografii de zi.
Când luna cade în câmpul de captare al obiectivului, datorită mişcării ei rapide, pe film va apărea sub forma unei dungi luminoase.
Imaginea lunii poate fi însă redată pe hârtia fotografică în timpul procesului de copiere. În acest scop luna se fotografiază separat cu o expunere de 1/2 sec. Negativul astfel obţinut se suprapune – emulsie pe emulsie – cu negativul peisajului şi se copiază împreună pe hârtie fotografică contrast.
Peisajul nocturn cu lună poate fi obţinut mai simplu prin simulare fotografiind ziua – contra luminii – folosind şi un filtru roşu.
3. Fotografierea fulgerelor
Fulgerele se fotografiază cel mai bine noaptea. Pentru aceasta se fixează obiectivul pe infinit şi se diafragmează puternic. Obturatorul se lasă deschis până fulgeră, apoi se închide. Acest lucru se realizează folosind opţiunea B sau T din zona timpilor de expunere.
Dacă se doreşte fotografierea mai multor fulgere se lasă obturatorul deschis şi aparatul în acelaşi loc (nemişcat) şi se aşteaptă până când fulgeră de mai multe ori.
O imagine de mare efect a fulgerului se obţine prin fotografierea combinată. Ziua se fotografiază separat peisajul cu nori de furtună iar noaptea se fotografiază fulgerele, având grijă ca negativul cu fulgere să fie transparent (deci să nu conţină alte imagini). Cele două negative se suprapun şi se copiază împreună.
C. Fotografierea în două trepte
Acest mod de abordare constă în combinarea celor două metode expuse mai înainte. Se fotografiază mai întâi peisajul cu un timp scurt de expunere – pe înserate – apoi, fără a modifica punctul de staţie a aparatului, se trece la cea de-a doua expunere –noaptea – folosind un timp mare de expunere. În acest fel se asigură o redare corectă a efectului de noapte conturându-se bine peisajul şi luminile îl luminează.
D. Simularea efectului de noapte
Efectul de noapte poate fi simulat fotografiind în plină zi, în condiţii speciale de iluminare şi folosind, după caz, filtre atât pe materiale fotosensibile alb-negru cât şi pe cele color.
În cazul fotografierii alb-negru peisajul cu lună – de exemplu – poate fi obţinut fotografiind ziua împotriva soarelui, atunci când soarele este ascuns în nori. Expunerea se determină pe strălucirile mari astfel că umbrele sunt puternic subexpuse. Copierea unui astfel de negativ pe hârtie contrast duce la obţinerea unei senzaţii de fotografii nocturne.
Rezultate şi mai bune se obţin dacă fotografierea se face ziua cu cer senin folosind un filtru roşu.
În fotografia color şi mai ales în filmul color este foarte răspândit efectul de „noapte americană” a cărui descriere este făcută în capitolul următor.
Capitolul 3. REALIZAREA EFECTULUI DE „Noapte americană”
A. Elementele caracteristice nopţii reale
Obţinerea unui efect de noapte convingător, prin filmarea unei scene în plină zi, presupune mai întâi o bună cunoaştere a elementelor ce caracterizează noaptea reală.
Aceste elemente, a căror simulare este necesară pentru crearea la nivelul spectatorului a senzaţiei de noapte reală, sunt următoarele:
• O întunecare generală a cadrului acţiunii. Mari zone ale cadrului se găsesc în umbră. Ele limitează percepţia detaliilor. Solul şi mai ales cerul emit puţină lumină, practic reprezintă zone de întuneric. Se constată o pierdere de claritate, volumele şi mai ales culorile multora dintre elementele înconjurătoare nu mai pot fi distinse.
• Fenomenul lui Purkinje. Structura retinei organului vizual joacă un rol fundamental în aprecierea culorilor. Receptoare a radiaţiilor luminoase transmise de cristalin, ea conţine extremităţile fotosensibile ale celulelor receptoare,bastonaşele şi conurile. S-a constatat că în viziunea nocturnă, conurile, având maximul de sensibilitate spectrală în zona galben-verde a spectrului, ies complet din funcţiune, astfel că procesul vederii se bazează exclusiv pe bastonaşe al căror maxim de sensibilitate spectrală se situează în zona albastră a spectrului. Astfel, noaptea, ochiul devine mai sensibil la albastru şi vederea nocturnă se caracterizează printr-o dominantă rece, de această culoare. Acest fenomen se află la baza acceptării nuanţei albastre drept o convenţie a reprezentării nopţii reale.
• Un contrast de iluminare ridicat. Noaptea sursele şi petele de lumină sunt foarte vizibile. Iluminarea este foarte contrastă. Alături de zone însemnate aflate în umbră intensă există lumini puternice: vitrine şi ferestre luminate, surse ale iluminatului public, faruri de automobile etc. Aceste surse sunt de obicei plasate în apropriere de sol şi desenează pe acesta umbre lungi.
• Efecte de siluetă. Detaşându-se de un zid iluminat sau pe cerul doar foarte puţin mai luminos decât solul, personajele sau subiectele sunt lipsite de detalii. Accentul se pune, din acest motiv, pe contururile lor, în timp ce relieful pare să dispară.
• Un anume contrast al culorilor. În scenele de noapte fondul are, în general, un aspect albastru. În cadru, sursele de lumină artificială, lămpile cu incandescenţă, lumânările, focul, par adesea foarte galbene. Aceasta în primul rând datorită faptului că emit realmente o lumină cu o temperatură de culoare scăzută şi - în al doilea rând - pentru că galbenul ( fiind complementar al albastrului ) creează un contrast de culori foarte puternic, galbenul fiind şi mai mult scos în evidenţă de vecinătatea complementarei sale. Acest efect poate fi utilizat pentru a mări credibilitatea efectului de noapte. Acest efect poate fi utilizat pentru a mări credibilitatea efectului de noapte.
B. Efectul de „noapte americană”
După cum s-a mai arătat, acest efect se obţine printr-o filmare în plină zi. Metoda constă într-o întunecare generală a imaginii, obţinută prin subexpunere şi o filtrare (sau o lipsă de filtrare) care să permită obţinerea unor imagini cu dominantă albastră. La aceasta trebuie adăugaţi şi alţi factori care condiţionează reuşita efectului de noapte:
• Felul şi direcţia luminii (soare acoperit, soare plin, lumină de faţă, contralumină ;
• Absenţa, sau cel puţin întunecarea puternică a cerului şi a solului;
• Redarea corectă a feţelor personajelor.
Trebuie subliniat aici că procedeul negativ-pozitiv posedă supleţe şi o precizie greu de obţinut în reversibil.
Astfel, în procesul de realizare a copiei pozitive, etalonajul permite un ansamblu de corecţii atât în acoperire (densităţi) cât şi în culoare. Unii chiar se mulţumesc să obţină efectul lor de noapte doar în laborator, fără a recurge la precauţiile necesare în momentul filmării.
Dar nu este suficient să se obţină copii mai închise şi mai albastre. Este uşor de identificat o secvenţă filmată normal (ziua şi modificată doar în laborator).
În sistemul reversibil, luarea vederilor cere o mare precizie, fie că se lucrează în condiţii normale, fie în vederea obţinerii efectului de noapte; doar încercări riguroase, efectuate în prealabil cu pelicula, machiajul şi aparatul de filmat, aflate de dispoziţie, asigură determinarea reglajelor corecte.
În concluzie, pentru obţinerea efectului de noapte, indiferent de procedeul folosit (reversibilul fiind mai pretenţios) trebuie luate măsuri din faza filmării, după cum urmează:
1. Obţinerea subexpunerii şi a dominantei albastre
Dacă se lucrează cu o peliculă echilibrată pentru lumină de incandescenţă (caz aproape general în cinematografia profesională, aceasta necesită pentru filmările normale în exterior un filtru de conversie portocaliu din seria Wratten 85.
Absenţa acestui filtru face ca temperatura de culoare a luminii de zi să nu mai fie redusă la cea pentru care este echilibrat filmul şi astfel imaginea va căpăta o dominantă albastră.
De remarcat că în acest mod sensibilitatea nominală a peliculei poate fi folosită integral, ne mai fiind modificată de factorul filtrului. Dominatei albastre astfel obţinute, trebuie să i se adauge o întunecare generală a imaginii.
Pentru aceasta se execută probe de expunere cu 1, 1/2 şi 2 diviziuni de diafragmă mai închise decât valoarea de diafragmă care asigură expunerea normală.
Pentru alegerea parametrilor optimi de expunere, trebuie să se examineze în proiecţie copiile pozitive corespunzătoare negativelor diferit expuse. Aspectul umbrelor, redarea nuanţelor culorilor şi a detaliilor, vor constitui criteriile de alegere a variantei celei mai favorabile scopului urmărit.
Filmele echilibrate pentru lumină artificială de incandescenţă, utilizate în lumina de zi, fără filtru de conversie, pot reprezenta uneori dominante albastre prea puternice. În aceste cazuri se preferă utilizarea unui filtru de corecţie din seria Wratten 81. Acesta nu elimină complet dominanta albastră şi aceasta, împreună cu o subexpunere de circa 11/2 diafragme, poate furniza un aspect de noapte corespunzător.
La filmele tip lumină de zi dominanta albastră se obţine cu ajutorul filtrelor din seriile 80 (conversie) sau 82 (corecţie).
Combinaţia „peliculă lumină de zi + filtru 80A” echivalează cu o peliculă echilibrată pentru lumină de incandescenţă utilizată în exterior, fără filtru 85B.
De menţionat că filtrele albastre absorb mult mai multă lumină decât filtrele portocalii la o corecţie de temperatură de culoare echivalentă.
Un alt factor important îl reprezintă felul iluminării: soare strălucitor sau soare acoperit. Fiecare caz are adepţii, adversarii, calităţile şi defectele sale.
În ceea ce priveşte efectul de noapte obţinut printr-o filmare în plin soare, direcţia luminii joacă un rol fundamental. De obicei se preferă imaginile în care umbrele sunt îndreptate către aparatul de filmat.
Contralumina totală accentuează însă puternic siluetele personajelor şi contururile obiectelor, astfel că o bună orientare constă în a plasa personajele şi aparatul de luat vederi astfel încât lumina să vină în „contre jour” în proporţie de trei sferturi (3/4). Se obţine astfel o bordură luminoasă a figurilor, reflexe în părul personajelor şi o mai mare impresie de profunzime. Îmbrăcând actorii în haine mai deschise efectul va fi şi mai convingător.
O altă problemă cu care este confruntat operatorul este aceea a redării cerului şi solului. În noaptea reală, acestea sunt de obicei închise, sumbre.
Ziua, chiar în subexpunere, ele reprezintă în imaginea de pe film o strălucire mare, care trebuie atenuată. Trebuie eliminată mai ales lumina emisă de cer.
Pentru aceasta sunt posibile trei tehnici diferite:
• Filmarea în „plonjeu”, cu eliminarea cerului din cadru;
• Utilizarea filtrului de polarizare;
• Utilizarea filtrelor în „degradé”.
Dacă cerul este albastru deschis, trebuie eliminat din imagine printr-un cadraj judicios. Dacă este de un albastru mai intens, cu o orientare adecvată a direcţiei de filmare, se poate obţine o saturare puternică a culorii cerului, sau chiar aproape o eliminare completă a luminii acestuia cu ajutorul unui filtru de polarizare şi cu o subexpunere corespunzătoare. În acest ultim caz se renunţă la „contre jour”, întrucât aparatul de filmat trebuie să se afle „cu spatele” la soare.
Adepţii filmării pe timp de soare acoperit au probleme mai multe de rezolvat. Filtrul de polarizare nu mai poate avea nici o influenţă. În acest caz trebuie să se elimine cerul din cadraj sau să se apeleze la filtrele în degradé poziţionate astfel ca partea densă să „înnegrească” cerul.
Dar acesta, ca de fapt şi filtrul de polarizare, au efectul (inexistent în lucrările fotografice) de a „interzice” mişcările camerei de luat vederi, deoarece în acest caz acţionează inegal asupra întregului spaţiu filmat.
Este deci necesar ca la filmare aparatul să fie fixat pe trepied şi pe cât posibil, să se păstreze aceeaşi direcţie a luminii; dacă secvenţa comportă mai multe planuri.
Omul este în majoritatea situaţiilor subiectul principal al unui film. Din acest motiv, cineastul este confruntat permanent cu un element caracteristic al fiinţei umane: culoarea pielii. Lucrând în subexpunere şi cu o dominantă generală albastră a imaginii feţele capătă adesea o nuanţă vineţie neplăcută.
Acest inconvenient poate fi rezolvat printr-un machiaj potrivit sau prin utilizarea unei iluminări suplimentare a feţelor cu surse de lumină care să compenseze lipsa filtrului (pentru filmele balansate pentru o temperatură de culoare de 3.200 K) sau prezenţa filtrului albastru (pentru filmele balansate pentru o temperatură de culoare de 5.500 K).
La cele arătate mai sus se adaugă şi recomandarea ca în cadru să fie plasate surse de lumină artificială astfel alese încât, cu toată dominanta albastră, acestea să fie redate cât mai galbene în imagine (de exemplu: ferestre luminate, felinare etc.).
Spectatorul poate fi influenţat în convingerea sa că asistă la o scenă de noapte realmente filmată noaptea dacă i se furnizează în timpul proiecţiei şi elemente ajutătoare care fac parte din redarea cinematografică a nopţii, cum sunt de exemplu o muzică adecvată, cântecul greierului etc.
_______________________________________
Never ride faster than your angel can fly
http://alexcinca.wordpress.com/
|
|
